Categorii
De unde provine pestele din farfurie?

Ecosistemul Marii Negre nu este influentat numai de factorii de clima, de poluarea excesiva sau de deversarile de substante toxice, ci si de pescuitul ilegal. Cu toate ca pescuitul industrial a disparut din Marea Neagra, cantitati uriase de peste sunt capturate zilnic prin activitati de braconaj, iar din pacate, pestele din apele romansti ale Marii Negre este ”vanat” deopotriva de braconierii romani, turci sau bulgari.

 

Desi utilizarea uneltelor de pescuit fixe, cum ar fi taliene, setci si orhane, este interzisa de ani buni, legile care ar trebui sa protejeze fauna marina de astfel de activitati raman doar pe hartie. Realitatea este ca toate aceste unelte sunt in continuare folosite de braconieri, mai grav fiind ca indiferent de locul si modul in care sunt amplasate, astfel de plase distrug aproape toate speciile de peste.

 

Este adevarat ca braconajul poate fi considerat mai putin periculos decat pescuitul industrial, insa nu trebuie ignorat faptul ca si prin pescuit ilegal se pot prinde sute de kilograme sau chiar tone de peste. In plus, in functie de ”comenzi”, braconierii pescuiesc excesiv anumite specii de pesti, care astfel au ajuns in pragul extinctiei sau chiar au disparut complet din apele Marii Negre. In fiecare an, cota de pescuit alocata pentru fiecare specie in parte este depasita.

 

Calcanul, considerat o specialitate pescareasca, se numara printre speciile cele mai cautate de braconieri si, implicit, printre cele mai periclitate. Cum nu poate fi crescut in captivitate, cea mai mare parte din calcanul pe care il gasim in magazine provine din plasele (interzise!) ale pescarilor. Pe langa calcan, numeroase alte specii de pesti au de suferit din cauza braconajului, acestea avand nevoie de mai multi ani pentru a ajunge la varsta maturitatii si a reproducerii; pescuitul ilegal ucide puietul inainte ca acesta sa ajunga la maturitate si sa se inmulteasca.

 

O data cu speciile de pesti, in plasele ilegale ale braconierilor sunt prinsi si rechini sau delfini. Acestia din urma nu sunt scosi la vanzare si nu ajung in farfuria nimanui; ei se agata accidental in plasele de pescuit, unde iși gasesc sfarsitul, iar corpurile lor marcheaza zona in care au fost amplasate uneltele de pescuit. De aceea, pentru a nu fi deconspirati, pescarii taie in bucati delfinii prinsi in plase.

 

Este extrem de dificil, daca nu chiar imposibil, ca toate aceste ”goluri” lasate in apele Marii Negre de plasele unor pescari cu prea putine scrupule sa mai fie acoperite vreodata. Este, de asemenea, putin probabil ca toti acesti braconieri sa fie prinsi si pedepsiti. Exista totusi cateva mijloace prin care noi, tu si eu, putem face ceva; prin care putem incepe sa echilibram balanta in favoarea binelui.

 

Noi nu putem opri pescuitul ilegal, dar putem lupta pentru repopularea Marii Negre cu specii aflate acum pe cale de disparitie. Putem strange fonduri pentru dotarea laboratoarelor Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Marina "Grigore Antipa" din Constanta cu aparate necesare studierii in afara habitatului natural a organismelor marine amenintate. Astfel, speciile pe cale de disparitie vor putea fi studiate, protejate si se vor putea inmulti in afara mediului lor natural de viata – pentru ca mai apoi sa poata repopula apele Marii Negre.

 

Obiectivul nostru nu este nici greu, nici imposibil. Tu ne poti ajuta intrand pe site-ul campaniei ”Mesaje pentru Marea Neagra”, la www.mesajepentrumare.ro, unde vei putea alege o varianta potrivita tie de a sprijini acesta campanie.

Te asteptam sa-i oferi Marii un gand de multumire pentru hrana pe care ti-o pune pe masa!



categoria: Pescuitul ilegal